Sta castelul singuratic, oglindindu-se in lacuri,
Iar in fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri;
Se inalta in tacere dintre raristea de brazi,
Dind atita intunerec rotitorului talaz.
Prin ferestrele arcate, dupa geamuri, tremur numa
Lungi perdele incretite, care scinteie ca bruma.
Luna tremura pe codri, se aprinde, se mareste,
Muchi de stinca, virf de arbor, ea pe ceruri zugraveste,
Iar stejarii par o straja de giganti ce-o inconjoara,
Rasaritul ei pazindu-l ca pe-o tainica comoara.
Numai lebedele albe, cind plutesc incet din trestii,
Domnitoare peste ape, oaspeti linistei acestei,
Cu aripele intinse se mai scutura si-o taie,
Cind in cercuri tremurinde, cind in brazde de vapaie.
Papura se misca-n freamat de al undelor cutrier,
Iar in iarba inflorita somnoros suspin-un grier…

Scrisoarea a IV-a - Mihai Eminescu
Calificativ personal10
10Overall Score
Reader Rating: (0 Votes)
0.0