Bunicul – Barbu Stefanescu-Delavrancea

Bunicul sta pe prispa. Se gandeste. La ce se gandeste? La nimic. Enumera florile care cad. Se uita-n fundul gradinii. Se scarpina-n cap. Iar enumera florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe si crete parca sunt niste ciorchini de flori albe; sprincenele, mustatile, barba… peste toate au nins anii multi si grei.
Numai ochii bunicului au ramas ca odinioara: blanzi si mangaietori.